Odată, un om stătea liniştit la masă, ospătându-se cu poftă din felurile pregătite. La picioare, s-a aşezat câinele său.
Uitându-se în ochii omului, câinele îşi spunea: "Dă Doamne să mânânce cu poftă stăpânul meu şi, după ce s-o sătura, să-mi dea şi mie o bucăţică!"
În acest timp, s-a apropiat şi pisica. Privindu-l pe om cum mănâncă şi gudurându-se pe lângă el, îşi spunea în sinea ei: "Dă Doamne să orbească stăpânul meu, doar o clipă, să-i pot fura mâncarea!"
Câinele aştepta să primească tot ce omul s-ar fi îndurat să-i dea, cunoscând bunătatea stăpânului său. Pisica, însă, pândea orice moment să poată fura, lăcomia îndemnând-o să nu se mulţumească cu ceea ce ar fi primit.
Aşa este şi în viaţă.
Unii dintre prietenii care ne înconjoară sunt asemenea câinelui, adică fideli şi devotaţi, răbdători şi sinceri.
Alţii, însă, sunt asemenea pisicii: oricând cu un zâmbet pe buze, dar mereu cu răutate în suflet, aşteptând doar prilejul să fure şi să profite de pe urma ta.
Când ai în preajma ta prieteni adevăraţi, bucură-te pentru ei şi pentru prietenia voastră; când vezi, însă, că de tine se apropie şi cei asemenea pisicii, nu-i goni şi nu te purta cu ei aşa cum ar merita, ci roagă-te pentru ei şi încearcă, prin bunătatea ta, să îi faci şi pe ei mai buni.
Un băieţel ce vindea reviste pentru şcoala sa, a ajuns în faţa unei case pe care oamenii o vizitau foarte rar. E o casă veche, la un pas de a se dărâma, iar proprietarul acesteia e un bătrân care cu greu ieşea afară. Iar când ieşea nu îşi saluta niciodată vecinii, ba mai mult le arunca priviri crunte, duşmănoase.
Băieţelul îşi luă inima în dinţi şi bătu la uşa bătrânului. În timp ce aştepta a început să transpire şi să tremure de frică. A fost avertizat de părinţii săi să ocolească acea casă. Dar trebuia să îşi facă norma la vânzarea revistelor, aşa că nu avea încotro.
Pe când era pe punctul să renunţe şi să plece mai departe, uşa s-a deschis încet.
“Ce doreşti?” l-a întrebat bătrânul.
“Domnule, eu vând aceste reviste şi mă întrebam dacă nu cumva doriţi şi dumneavoastră să cumpăraţi una.”
Bătrânul se holba la copil fără să scoată un cuvânt pe gură. Băiatul, reuşind să arunce o privire în casa bătrânului, observă că acesta are deasupra şemineului o colecţie de figurine-căţei foarte vechi.
“Colecţionaţi căţei?”, întrebă curios băiatul.
“Da, am multe colecţii. Ele sunt familia mea, sunt tot ceea ce am.”
Auzind acestea băiatului i se făcu milă de bătrân pentru că părea un suflet atât de singur.
“Ştiţi, domnule, eu am câteva reviste pentru colecţionari care ar fi perfecte pentru dumneavoastră. Una dintre ele este chiar despre căţei.”
“Nu băiete, nu am nevoie de nicio revistă. La revedere.”, zise bătrânul în timp ce închidea uşa.
Băiatul s-a întristat pentru că nu a reuşit să-şi vândă revista. Mai trist era însă la gândul că acel bătrân era atât de singur în casa lui mare. Mergând acasă îi venise însă o idee. Avea o mică figurină cu un căţel pe care o primise de mult de la mătuşa lui. Cum acea figurină nu însemna foarte mult pentru el de vreme ce avea un câine în carne şi oase şi o familie numeroasă, s-a decis să i-o ducă bătrânului.
A fugit într-un suflet la casa acestuia şi a bătut la uşă. Bătrânul a deschis şi i-a spus tăios:
“Băiete, ţi-am spus că nu am nevoie de nicio revistă!”
“Domnule, ştiu asta. Eu doar v-am adus un cadou.” Zicând acestea, copilul i-a înmânat figurina iar faţa bătrânului s-a luminat într-o clipită.
“Eu am un câine acasă, aşa că acesta e al dumneavoastră”, continuă băiatul.
Bătrânul a încremenit de uimire. Nimeni, niciodată nu i-a dăruit nimic şi nici nu i-a arătat atăta bunătate.
“Băiete, tu ai o inimă mare. De ce ai făcut acest gest?”
Copilul îi zâmbi bătrânului şi îi răspunse:
“Pentru că îţi plac câinii!”
Din acea zi bătrânul a început să iasă mai des din casă şi să intre în vorbă cu vecinii săi. El şi băiatul au devenit buni prieteni. În fiecare săptămână copilul venea la el în vizită împreună cu căţelul său.
Să nu uităm niciodată că suntem aici pentru a-i face fericiţi pe cei din jurul nostru, pentru a le aduce lumină şi speranţă! Un simplu gest poate schimba o viaţă.
In ziua in care o sa ti se para ca am ajuns batran si eu poate nici nu o sa-mi dau seama, te rog sa ai rabdare cu mine si sa incerci sa ma intelegi. Daca am sa vars in timp ce mananc supa si daca nu o sa ma mai pot imbraca singur, ai rabdare cu mine si gandeste-te la cat timp mi-am petrecut eu cu tine pentru a te invata sa mananci si sa te imbraci singur.
Daca atunci cand vorbesc cu tine iti voi repeta mereu aceleasi lucruri te rog nu ma intrerupe...cand tu ai fost mic a trebuit sa-ti spun aceeasi poveste de o mie de ori pana adormeai seara in pat.
Daca o sa ma trimiti sa ma spal si eu nu vreau, nu te supara pe mine si nu ma repezi. Aminteste-ti cum fugeam dupa tine si cate motive am inventat pentru a te convinge sa faci baie.
Cand o sa vezi ca nu ma pricep la tehnologia moderna...da-mi timp sa invat si sa ma obisnuiesc si nu te uita la mine cu dispret. Aminteste-ti ca eu te-am invatat atatea lucruri cu care te-ai confruntat in viata.
Cand voi ajunge sa-mi pierd memoria sau sa uit ce-am vrut sa spun da-mi timp sa-mi reamintesc si daca nu-mi voi putea aminti nu te supara pe mine. Cel mai important lucru pentru mine nu este conversatia ci sa petrec timp cu tine si sa ma asculti.
Daca vreodata o sa refuz mancarea, nu ma forta sa mananc. Stiu eu bine cand mi-e foame si cand nu. Cand picioarele mele slabe si obosite nu o sa ma mai ajute sa merg tine-ma de mana asa cum si eu te-am tinut de mana cand tu ai invatat sa umbli.
Si intr-o buna zi cand iti voi spune ca nu mai vreau sa traiesc, ca vreau sa plec la Domnul, nu te supara pe mine...va veni o zi in care ma vei intelege. Incearca sa intelegi ca batranetea nu este traita ci supravietuita.
Intr-o zi vei descoperi ca, in ciuda greselilor mele, intotdeauna am vrut ce e mai bine pentru tine si am facut totul pentru tine sa-ti mearga mai bine decat mi-a mers mie. Cand ma vezi in preajma ta, sa nu fii trist, manios...te rog doar sa stai langa mine, sa ma intelegi si sa ma ajuti asa cum si eu am facut cand tu erai copil. Ajuta-ma sa umblu...ajuta-ma sa-mi inchei umblarea pe acest pamant cu dragoste si rabdare.
Te voi rasplati doar cu un zambet si cu dragostea imensa ce am avut-o intotdeauna pentru tine.
Un barbat in varsta de 92 de ani, barbierit proaspat, pieptanat la fel, s-a imbracat si la ora 8 dimineata s-a pornit inspre azil. Sotia lui in varsta de 70 de ani, nu de mult s-a stins din viata si din acest motiv barbatul simte ca e nevoit sa-si paraseasca casa.
Sta in foaierul azilului asteptand si zambeste inspre noi atunci cand ii spunem ca i-am pregatit camera. In timp ce mergem spre lift, ii povestesc pe scurt cum anume e camera lui, ce culoare are perdeaua si cuvertura de pe pat, ce are in camera.
-”Foarte mult imi place”- spune el si e incantat ca un copil de 8 ani, care acum urmeaza sa primeasca prima lui camera separata de la parinti.
-“Stimate Domn, inca nici nu ati vazut camera. Asteptati un pic inainte sa va pronuntati„-am raspuns eu.
-“Nu are nimic daca nu am vazut inca„ spune el. “Fericirea nu este dependenta de ceva anume. Eu aleg fericirea in mod independent. Faptul ca, imi place sau nu camera, nu depinde de mobilier sau decoratii, ci depinde de cum vreau sa o vad eu. Eu am decis deja in mintea mea. Camera imi place. Deciziile le iau in fiecare dimineata imediat ce ma trezesc. Pot sa iau decizia ca imi petrec ziua in pat si incerc sa enumar cate extremitati sau componente ale corpului meu nu functioneaza cum ar trebui sau ma dor. Sau pot sa spun multumesc cerului pentru tot si pentru ca ma pot misca. Fiecare zi este un cadou, daca pot sa-mi deschid ochii. Ma concentrez pe amintirile frumoase, amintiri pe care le-am adunat de-alungul vietii mele. Batranetea, este ca si un cont in banca. Iei de acolo exact ce ai adunat. Vezi, sfatul meu este sa aduni multa multa fericire si amintiri frumoase in contul tau de amintiri. Si iti multumesc ca ti-ai adus aportul la contul meu, unde eu tot strang si mai strang”-spuse omul invatat.
Morala: Fericirea depinde de noi, de alegerile pe care le facem cu sufletul nostru si mai ales de ceea ce lasam cu adevarat sa ne influenteze viata!
Intr-o dimineata un baiat se plimba prin padure impreuna cu tatal sau. La un moment dat, tatal s-a oprit, a stat cateva secunde ascultand, apoi si-a intrebat baiatul:
- In afara de cantecul pasarilor, si de fosnetul frunzelor, ce mai auzi?
Baiatul ciulind urechile ii raspunse:
- Aud zgomotul unei carute.
- Asa este, raspunse tatal, mai mult decat atat, este o caruta goala.
- Cum sti ca este o caruta goala, desi inca nu se vede si doar o auzi?
- Este foarte usor sa-ti dai seama cand o caruta este goala, din cauza zgomotului pe care il face. Cu cat caruta este mai goala, cu atat face mai mult zgomot.
In viata de zi cu zi cand vedem o persoana vorbind prea mult, intrerupand conversatia tuturor, fiind inoportun si ingamfat, simtindu-se preaputernic si reducand valoarea oamenilor din jurul lui, trebuie sa ne amintim ca, cu cat este caruta mai goala, cu atat este mai mare zgomotul pe care il face.
Un tamplar ajuns la varsta a treia, dorea sa se pensioneze. Ii aduse asta la cunostinta, patronului sau, care era proprietarul unei firme de constructii. Ii spuse acestuia despre intentia lui de a parasi munca pe care o facuse multi ani la rand, munca care ii asigurase un trai destul de confortabil, lui cat si familiei lui. In sinea lui stia ca ii va fi mai greu fara salariu permanent, dar vroia sa se bucure in liniste, de ultimii ani din viata, alaturi de familia lui. Spera totodata ca se va descurca cu ce a economisit de-a lungul anilor.
Patronului ii paru tare rau ca unul dintre cei mai buni angajati ai lui, se hotarase sa-l paraseasca, si il ruga sa-si mai amane putin decizia si ca o ultima favoare sa mai construiasca o ultima casa. Tamplarul a fost de acord, dar se vedea cu usurinta ca inima si mintea era de alta parere. Isi pierduse entuziasmul si daruirea cu care lucrase pana atunci, iar casa o demonstra din plin, prin calitatea foarte slaba a lucrarii, facuta in mare parte de mantuiala si in mare graba. Era un mod tare neplacut si rusinos de a-si termina cariera.
Cand casa fusese terminata, tamplarul il chema pe patronul sau, sa ii arate casa, si sa-i predea acestuia cheile casei. Insa patronul , emotionat, ii spuse ca aceasta casa i-o daruieste lui, ca este cadoul sau de pensionare, catre tamplarul nostru.
Ce soc, ce rusine, daca ar fi stiut de la inceput ca aceasta cas ii este destinata lui, ar fi construit-o cu totul altfel. Acum era nevoit sa traiasca in casa pe care singur si-o facuse, fara sa o faca cum se putea mai bine.
Morala
Asa se intampla si cu noi, din pacate. Ne fundamentam viata distrasi de tot felul de evenimente minore, reactionand mai mult decat actionand, fara sa dam tot ce este mai bun in noi. Iar cele mai importante momente din viata, trec pe langa noi fara sa depunem tot efortul de care suntem in stare. Apoi privim socati si dezamagiti la situatia pe care noi insine am creat-o, si constatam cu amaraciune ca va trebui sa ne continuam viata pe care noi insine ne-am construit-o
Chestii (Faine)
