Pentru ca Muzica explică ceea ce cuvintele nu pot pot exprima dar care nu poate fi trecut sub tăcere

De ceva timp, drama întregului mapamod este definită de criza economică. Sute de mii de mici societăţi comerciale şi mii de mari companii se închid. Milioane de oameni rămân şomeri, iar speranţa pare să moară. Nu este nici prima şi, probabil, nici ultima criză care loveşte omenirea. Ce ne rămâne? După cum spunea Shakespeare, speranţa. Pentru că ea este “cea mai infidelă amantă a omului.Te înşală zilnic şi totuşi trăieşti cu ea toată vi aţa”.

Un mare geniu al omenirii, Albert Einstein, trăia în urmă cu aproape un secol o situaţie similară. Era, poate, primul moment când lumea părea să se prăbuşească sub imperiul crizei economice. Cu toate acestea, marele savant a văzut în criza economică adevăratul motiv al progresului uman: " Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe dacă tot timpul facem acelaşi lucru. Criza este cea mai binecuvântată situaţie care poate apărea pentru ţări şi persoane, pentru că ea atrage după sine progrese. Creativitatea se naşte din necesitate, precum şi ziua se naşte din noapte". Einstein îşi definea la acea vreme teoria despre criză prin mobilizarea la care trebuie să participe omenirea. La imboldul dat de greutăţi pentru a se autodepăşi. "În perioada crizei se nasc invenţiile, descoperirile şi marile strategii. Cine depăşeşte criza se depăşeşte pe sine însuşi fără a rămâne depăşit. Cine atribuie crizei eşecul, îşi ameninţă propriul talent şi respectă mai mult problemele decât soluţiile. Adevărata criză este criza incompetenţei", constata Einstein.

Cu toţii ţipăm că avem buzunarele goale, că băncile ne închid uşile în nas, iar FMI-ul ne dă bani în schimbul dependeţei de conturile şi politicile sale. Ne ascundem de probleme în spatele paharului cu bere servit la băruleţul din spatele casei casei. Plângem din cauza problemelor, facem mitinguri, ieşim pe sticla televizorului sau politizăm situaţia- dacă suntem parlamentari şi preşedinţi de stat. Dar, cu toate astea, ne-am propus oare, cu adevărat, să facem ceva? O să rămân în sfera lui Einstein şi am să-l mai citez o dată. Pentru că, în urmă cu aproape un secol, cel care ne-a făcut cadou teoria relativităţii, ne-a dat şi un posibil răspuns la ieşirea din criză: "Problema persoanelor şi ţărilor este lenea şi indiferenţa pentru a găsi soluţii şi ieşiri din astfel de situaţii. Fără criză nu există duel, fără duel viaţa este o rutină, o agonie lentă. Fără criză nu există valoare. În perioada crizei înfloreşte ce-i mai bun în fiecare, pentru că fără criză orice vânt este o mângâiere. Dacă vorbim de criză o promovăm iar tăcerea este o exaltare a conformismului.În loc de toate acestea, mai bine să muncim. Să terminăm odată cu singura criză ameninţătoare: tragedia de a nu dori să luptăm pentru a o depăşi".<span> </span>De câteva luni drama întregului mapamod este definită de criza economică. Sute de mii de mici societăţi comerciale şi mii de mari companii se închid. Milioane de oameni rămân şomeri iar speranţa pare să moară. Nu este nici prima şi, probabil, nici ultima criză care loveşte omenirea. Ce ne rămâne? După cum spunea Shakespeare, speranţa. Pentru că ea este “cea mai infidelă amantă a omului. Te înşală zilnic şi totuşi trăieşti cu ea toată viaţa”. Un mare geniu al omenirii, Albert Einstein, trăia în urmă cu aproape un secol o situaţie similară. Era, poate, primul moment când lumea părea să se prăbuşească sub imperiul crizei economice. Cu toate acestea, marele savant a văzut în criza economică adevăratul motiv al progresului uman: " Să nu pretindem ca lucrurile să se schimbe dacă tot timpul facem acelaşi lucru. Criza este cea mai binecuvântată situaţie care poate apărea pentru ţări şi persoane, pentru că ea atrage după sine progrese. Creativitatea se naşte din necesitate, precum şi ziua se naşte din noapte". Einstein îşi definea la acea vreme teoria despre criză prin mobilizarea la care trebuie să participe omenirea. La imboldul dat de greutăţi pentru a se autodepăşi. "În perioada crizei se nasc invenţiile, descoperirile şi marile strategii. Cine depăşeşte criza se depăşeşte pe sine însuşi fără a rămâne depăşit. Cine atribuie crizei eşecul, îşi ameninţă propriul talent şi respectă mai mult problemele decât soluţiile. Adevărata criză este criza incompetenţei", constata Einstein. Cu toţii ţipăm că avem buzunarele goale, că băncile ne închid uşile în nas iar FMI-ul ne dă bani în schimbul dependeţei de conturile şi politicile sale. Ne ascundem de probleme în spatele paharului cu bere servit la băruleţul din spatele casei casei. Plângem din cauza problemelor, facem mitinguri, ieşim pe sticla televizorului sau politizăm situaţia- dacă suntem parlamentari şi preşedinţi de stat. Dar, cu toate astea, ne-am propus oare, cu adevărat, să facem ceva? O să rămân în sfera lui Einstein şi am să-l mai citez o dată. Pentru că, în urmă cu aproape un secol, cel care ne-a făcut cadou teoria relativităţii, ne-a dat şi un posibil răspuns la ieşirea din criză: "Problema persoanelor şi ţărilor este lenea şi indiferenţa pentru a găsi soluţii şi ieşiri din astfel de situaţii. Fără criză nu există duel, fără duel viaţa este o rutină, o agonie lentă. Fără criză nu există valoare. În perioada crizei înfloreşte ce-i mai bun în fiecare, pentru că fără criză orice vânt este o mângâiere. Dacă vorbim de criză o promovăm iar tăcerea este o exaltare a conformismului.În loc de toate acestea, mai bine să muncim. Să terminăm odată cu singura criză ameninţătoare: tragedia de a nu dori să luptăm pentru a o depăşi".